Type and press Enter.

Georgiana Ciofoaia, o artistă a cuvintelor

Poveștile care încep cu „ne-am cunoscut pe net” au un gust acrișor. Nu de la prima mușcătură, ci pe final, după ce toată dulceața din zeamă ți s-a prelins pe buze. Așa începe și povestea noastră, a Georgianei și-a mea. Doar că gustul acestei prietenii virtuale este în continuare dulce și am o presimțire că va rămâne așa.

Dacă aș fi nevoită să aleg 3 cuvinte pentru a o descrie atunci ele ar fi: cărți, clătite și curcubeu! Cărți pentru că soarbe fiecare cuvânt cu aceeași poftă cu care savurează clătitele, iar curcubeul este locul în care se scaldă literele ei înainte de-a deveni povești. Dacă citirile tale nu s-au intersectat până acum cu scrierile ei, poți s-o găsești fie pe hârtie în revista lunară ForbesLife România, Up By Forbes fie pe blogul personal georgianaciofoaia.ro

Eu am prins mare drag de ea, de veselia și de bunătatea sufletului ei încât m-am gândit să îți fac și ție cunoștință cu ea prin acest interviu. Te invit să îi citești răspunsurile și apoi sigur vei vrea să descoperi și mai multe despre Georgiana, un om atât de frumos.

Pentru mine Georgiana este o artistă, o maestră în mânuirea cuvintelor, o creatoare de povești nu doar scrise, ci și vizuale. Pentru tine cine este ea?

Cine-i Georgiana? Bună întrebare! Să știi că de multe ori mi se întâmplă să nu reușesc s-o suprapun peste imaginea pe care o au ceilalți. Georgiana e un om care crede cu tărie că poate schimba lumea în bine prin povești și care cere de la ea din ce în ce mai mult. E un copil căruia îi place să se joace cu cuvintele indiferent dacă e vorba de o campanie promoțională, de un articol sau de un interviu. Ne certăm frecvent pentru că ziua are doar 24 de ore.

Care sunt condimentele pe care le folosești în scrierile tale?

Citesc foarte mult pentru că altfel nu cred că ai cum să creezi – trebuie să cunoști, să consumi, să absorbi, pentru a putea reda. Am cu mine pretutindeni o agendă sau un carnețel în care îmi notez idei, cuvinte, câte o frază care mă surprinde că-mi iese chiar mie. Cred că ingrendientul aici este entuziasmul – să nu te oprești niciodată din căutat, să nu-ți piară pofta de joacă.

Cum treci peste momentele în care cuvintele parcă nu se-așază în pagină așa cum ai vrea?

Se întâmplă de multe ori să nu se-așeze cuvintele cum vreau eu, când vreau eu. Și e normal. Însă inspirația se poate chema (îți recomand Lecții de magie. Cum să-ți cultivi creativitatea – Elizabeth Gilbert, e un manual de cum îți poți chema ideile). Pragmatism. Acesta e cuvântul pe care l-am învățat de vreo 7 ani de când am început să lucrez în publicitate. Și întotdeauna este mai bine să faci ceva, decât să nu faci nimic. Iar energia vine doar din energie. Așa că, de multe ori mă pun pur și simplu la masa de lucru și știu că ideile vor veni.

Cui ai vrea să-i descoși sufletul, poveștile și viața?

Oh, sunt mulți cei pe care i-aș lua la întrebări. Mulți dintre cei care sunt și care nu mai sunt. Începând cu Coco Chanel și cu Paul Morand, încheind cu J. K. Rowling și Elizabeth Gilbert. De la listele cu nume precum Salvador Dalí, Brâncuși și Zelda Fitzgerad până la… un locuitor simplu al orășelului Reine din Norvegia, astăzi. Oamenii sunt fascinanți și fiecare dintre noi ascunde cel puțin o poveste care s-ar putea transforma în bestseller.

De ceva timp însă mi-am pus în minte c-aș putea fi în stare să discut cu Eric Emmanuel Schimtt. Ori, aș vrea să știu mai multe despre Alicia Vikander. O întâlnire cu Neagu Djuvara m-ar da peste cap. La fel și una cu Adina Nanu. Și mai cred c-aș putea avea un dialog palpitant cu Suzy Menkes.

Și-aș mai vrea să vorbesc cu mulți bunici. Ei spun cele mai frumoase povești.

Cea mai duioasă amintire?

Cea mai duioasă? Probabil că întotdeauna va fi cea mai recentă. Am în minte un deal din Edinburg, aproape de apus, de unde poți vedea tot orașul în lumina soarelui care se topește. O seară cu capul lăsat pe spate și numărând stele în Viscri. O plimbare cu barca prin Deltă. Uh, ce întrebare grea!

Drumul cel mai bătătorit în călătoriile tale duce la…?

Hmmm… cel mai bătătorit duce de la Piatra Neamt la Iași și-napoi. Îl știu pe de rost, îl mai fac și-acum de cel puțin 3 – 4 ori pe an, când mă duc acasă la Piatra. Iar Iașul va rămâne mereu orașul care m-a crescut frumos și care mi-a dat lecții, prieteni și amintiri de pus pe răni. Însă, dacă mă întrebi ce drumuri mi-ar plăcea să bătătoresc în viitor, ar fi spre Franța (de care nu mă mai satur), spre Norvegia, Noua Zeelandă și Japonia pe care îmi doresc foarte mult să le cunosc.

Care este cea mai veche dorință a sufletului tău?

Să scriu.

Dar cea mai proaspătă?

Să scriu.

Ce înseamnă curajul pentru tine?

Curajul? O definiție nu-s capabilă să formulez în cuvinte, dar cred că e curaj atunci când dintre toate rațiunile alegi să-ți urmezi inima. Curaj e să crezi până la nebunie în ceva în care nu mai crede nimeni altcineva. Curaj e să-ți urmezi cu sfințenie visul, până-l împlinești. Curaj înseamnă și să taci atunci când cei de lângă tine vorbesc fără opreliște. Curaj înseamnă să îți pui toate fricile în față și să le iubești, pe rând pentru a le domoli. Și tot curaj este să fii tu, așa cum ești și nu cum îți impun canoanele unei societăți superficiale.

Deși Schmitt a scris Cea mai frumoasă carte din lume, care sunt acele X (aș putea da un număr, însă nu vreau să te limitez) cele mai frumoase cărți din lume pe gustul papilelor tale livrești?

Oh, îți dai seamna că sunt foarte multe, nu? Sunt cărți care la un moment dat te strivesc sub puterea lor. Știu că la un moment dat creasem o mică obsesie pentru Casa Somnului de Jonathan Coe. Acum, sinceră să fiu, îmi aduc aminte prea puține dar știu c-aș vrea s-o recitesc. Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay e o carte pe care nu mi-o pot scoate din minte. De o violență vecină cu absurdul, descrie destinul unei fetițe prinse într-un lagăr nazist. Excepționalii lui Malcolm Gladwell mi-a schimbat puțin perpectivele. Aglaja Veteranyi a reușit să-mi imprime ca un tatuaj De ce fierbe copilul în mămăligă. Iar Schmitt… ei bine, vibrez în nuanțe la orice titlu. O descoperire recentă e John Williams cu al său Stoner, care m-a răscolit profund. În rest, biografiile, autobiografiile sau jurnalele (Mihai Barbu e de-a dreptul delicios în Vând kilometri) sunt cărți pe care nu le refuz niciodată.

Ce-ai fi vrut să-l întrebi pe Schmitt la întâlnirea voastră?

Îți dai seama că avem pregătit un întreg discurs și n-am reușit decât să plâng în fața lui, nu? Ah, da și să-i arăt că Georgiana se scrie cu „G„ de la Gabriel Garcia M., pentru că avea pe masă o carte semnată de el. Aș fi vrut să-mi cer iertare în primul rând. Aș fi vrut să ne povestească mai multe despre copilăria lui, despre bunicile care l-au crescut, despre cum face față celebrității ăsteia, despre cum și când scrie.

Și despre cum arată Dumnezeu.

Momentele amare le îndulcești cu…

Mult dulce. Și-o carte bună. Și îmbrățisări de la cine trebuie.

Cum începe ziua ta, cum se termină și ce anume nu-i lipsește niciuneia?

Începe dimineață, pe ritmuri diferite, se îndreaptă spre birou, unde își bea ori ba cafeaua, se apucă de treabă și o pierd în jur de 6 – 7, când mă îndrept spre undeva, numai acasă nu. Fie că-i o marți cu o prietenă, o miercuri în parc, o vineri la restaurant sau o luni la o lansare, nu-s acasă până târziu. Crezi sau nu, acasă mai încep o oră sau două câteva task-uri pentru proiecte independente și termin târziu în noapte adormind fie la câte un film, fie cu câte o carte în mână. Însă nici unei zile nu-i lipsește o pagină citită și ceva dulce.

Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit anul acesta?

Fă exact ceea ce simți!

Cum putem deveni mai frumoși?

Începând să ne îmbătăm mai mult sufletul și mintea.

Omul, locul, filmul, cartea și melodia lui acum?

Silviu, Edinburgh, Jeux d’enfants (Love me if you dare), Poveștile unei regine – Carmen Sylva, Kodaline – High Hopes.

Un gând răzleț care nu și-a găsit locul în răspunsurile de mai sus?

Că sunt o norocoasă că mi-ai găsit întrebările astea care mă radiografiază într-un fel de care mi-e teamă câteodată.

Georgiana dragă, îți mulțumesc că ai acceptat invitația mea! Și ca să citez o tânără scriitoare, „Mă’nclin!”

„Eu mă’nclin, Anca. Îți mulțumesc!”

*Pozele din acest interviu fac parte din arhiva personală a Georgianei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *