Type and press Enter.

Ceramiceanu – fragilitatea pământului și frumusețea unui suflet

Începutul acestui an l-am petrecut în tihnă și în compania oamenilor dragi sufletului meu. Pe unii îi știu de când lumea, pe alții însă i-am cunoscut recent și am simțit din prima că sufletele noastre se cunosc cumva de multă, multă vreme. De la întâia întrevedere cu Laura am știut că e doar o chestiune de timp până să îi propun să ne revedem pentru un interviu. Am vrut neaparat să scriu despre esența ei de femeie și artistă, dar i-am mai dat puțin răgaz până să îi propun o întâlnire cu emoții și tihnă. Voiam să aflu cât mai multe despre Ceramiceanu și să învăț cât de multe pot despre o lume compusă din pământ, apă, lut și ceramică.

Cuvinte precum vulnerabilitate, sensibilitate și frică s-au concretizat în urma discuției noastre, iar multe stări mi-au rămas și acum în minte. Sper ca rândurile de mai jos să străpungă ecranul monitorului care ne desparte și să coboare spre inimă, să sufle fiori reci pe spate și să trezească câteva semne de întrebare în minte. Vă las s-o descoperiți pe Laura cu fragilitatea și frumusețea care i se ascund în privire, în suflet și-n gânduri.

Cum a început povestea ta în lumea ceramicii?

La început de tot a fost Atelier OPT, dar în perioada în care lucram sub numele acesta nu ieșisem încă în lume. Lucram pentru mine, era mai mult o pasiune, îmi cream singură lucruri pe care apoi le purtam. Plus că în perioada aceea mă apucasem și de master, iar ce promovam ca lucrări ale Atelierului OPT erau de fapt lucrări mai mult pentru școală. Totul a continuat până într-o zi când nu mi-a mai plăcut numele și mi-am frământat mintea pentru a găsi unul nou. O perioadă bună nu l-am găsit până într-o noapte când mi-a venit ideea de Ceramicescu. La îndrumările dragei mele profesoare doamna Catuna, mi-a recomandat să modific terminația și așa s-a născut Ceramiceanu. Acum îmi place atât de mult numele încât nu l-aș schimba pentru nimic în lume și simt că îmi vine ca o mănușă.

Care sunt oamenii care ți-au fost mentori?

Doamna Dana Catona a fost și este în acest moment muza mea cea mai puternică. Ador naturalețea ei în a-și exprima creația. Nu țipă, VEDEȚI-MĂ, e pur și simplu acolo, iar felul în care apare, fie că o face prin desen, pictură sau ceramică denotă o discreție incredibilă, iar asta o face să fie și o persoană minunată.

Orice muncă creativă presupune o exteriorizare a lumii interioare. Cât de valabilă este această afirmație pentru tine?

Sută la sută. Colecția Heart with stories, a fost foarte apreciată de doamne și domnișoare, deși a fost o colecție creată într-o perioadă foarte grea din punct de vedere sufletesc, crâncenă chiar. Nu întâmplător am ales culoarea neagră care a ajutat la transmiterea melancoliei, tristeții. Mi-a plăcut și mie rezultatul final, dar fiind primul și cel mai dur critic al meu, i-am găsit câte un cusur pe măsură ce timpul trecea. A fost o colecție dificil de dus la capăt însă a avut suflet, oricât de poetic ar suna și asta s-a simțit. Cred că a și fost motivul principal pentru care multe femei au ales să cumpere și să poarte piesele din colecție. Tot ce creez nu țin să aibă voioșie, să îți dea o stare de fericire, sau să-ți bucure obligatoriu ochiul. Pentru mine este mai important ca munca mea să transmită ceva, nu să se afirme doar că desenele sunt drăguțe.

Cât este emoție și cât este planificare în munca ta?

Tot ceea ce am creat până azi nu a fost după un plan. Nu am reușit să creez ceva din pură planificare, ci mai degrabă lucrurile pe care le fac, le fac sub impulsul stării mele emoționale. De aceea și colecțiile trecute, dacă este să te uiți puțin în spate, denumirile tuturor au legătură cu emoțiile. Chiar și lucrarea mea de disertație s-a numit Dicționar de stări. Totul la mine are legătură cu stările interioare, la fel cum sunt și creațiile. Nici nu vreau și nici nu mă pricep să fac în acest moment planuri sau să fac schițe. În momentul în care mă apuc să creez mă las pur și simplu condusă de starea din acel moment.

Dar procesul de coacere? Cum se desfășoară el și care sunt aspectele de culise care nu se văd în momentul în care ții produsul final în palme?

Nu este atât de ușor pe cât pare. După ce iau piesele de pe masa de lucru nu pot să le pun direct în cuptor deoarece nu am așa ceva acasă, deci trebuie să le transport iar acest pas îngreunează întregul proces. Drumul de la idee la produsul final este destul de lung, mai ales dacă vrei să îl glazurezi, să îl pictezi sau să intervii cu o tușă de aur coloidal. Piesele au nevoie de timpul lor, de uscare, de procesul de finisaj. Sunt foarte fragile după ce se usucă, iar în timpul finisării mie personal mi se distrug destul de multe, să nu mai spun de momentul transportării până la cuptor. O piesă prinde formă în timp, dar până a ajunge la final, trece prin trei arderi, uneori nu ies glazurile, culorile, unele se sparg în cuptor. E un proces destul de solicitant, lucru care nu se vede la final dar deși acel produs este nou, el are deja o poveste în spate.

Piesele pe care le creezi, ies așa cum ți le imaginezi tu?

Nu, niciodată nu ies exact așa cum mi le imaginez, dar tocmai asta îmi place. Nu sunt obsedată de control sau de perfecțiune și îmi plac mai mult lucrurile imperfecte decât cele perfecte. Nu știu dacă este sau nu un atu, dar chiar și atunci când cumpăr ceva de la cineva, nu caut perfecțiunea. Am participat la un târg unde am observat că destul de multă lume se uita după perfecțiune, după piese impecabile. Mulți au plecat de la masa mea, tocmai din cauza micilor imperfecțiuni ale pieselor mele, dar acest lucru nu m-a deranjat deloc deoarece ele au amprenta lucrului făcut de mână, nu în fabrică, pe bandă rulantă. Imperfecțiunea te face unic, te face uman și exact aceste calități capătă creațiile mele în timp ce prind formă.

Cum este experiența participării la un târg din punct de vedere logistic, ca timp?

View this post on Instagram

And online full time 🖤

A post shared by CERAMICEANU (@ceramiceanu) on

Depinde în primul rând unde participi. Dacă nu trebuie să te deplasezi de unde ești, este simplu. Te înscrii, plătești taxa și te prezinți la târg. Cred că partea cea mai importantă, indiferent de locația târgului, o reprezintă ideea de prezentare a produsului. Am participat la un târg în care am scăpat acest aspect din vedere și am simțit că a fost în dezavantajul meu. Am crezut că este suficient să fiu acolo, dar am învățat că nu este suficient doar să fii, ci contează mult și cum ești. Felul în care îți prezinți creațiile nu trebuie să fie doar ademenitor pentru ochiul privitorului, ci să susțină povestea ta și a ideilor tale materializate și prezente pe acea masă, la acel stand.

Dar cel mai descurajator mesaj pe care l-ai primit până acum?

Nu am în minte niciun mesaj descurajator, ci mai degrabă critici constructive de care mă bucur mereu și care simt că mă ajută să evoluez. Recent am primit o astfel de critică în care mi se spunea să mă concentrez mai degrabă pe obiect, nu pe cantitate. M-a ajutat mult să aud aceste cuvinte deoarece în acest an chiar vreau să schimb cu totul abordarea Ceramiceanu. Sunt un artist care nu-și repetă lucrările. Vreau să creez lucruri noi chiar dacă asta atrage cu sine riscul de a nu fi recunoscută, de a nu avea o semnătură clară. Până acum nu cred că cineva mi-a văzut diferitele colecții și a putut să exclame: o piesă Ceramiceanu. Prefer să îndrăznesc atunci când schimb macazul, cu riscul de a nu fi recunoscută. Anul acesta am în plan să schimb și materialul cu care lucrez, să folosesc mai mult lutul de diferite texturi și culori și mai puțin porțelanul.

Care este cel mai încurajator?

Toate cele primite sunt încurajatoare. Tocmai motorul muncii mele e pus în mișcare de răspunsurile neașteptat de frumoase pe care le primesc de la oameni. Anul trecut m-am simțit atât de încurajată, iar cei din jurul meu au fost atât de darnici în a-și arăta aprecierea încât de multe ori nu-mi venea să cred că își doreau să poarte ceva făcut de mine. Îmi scriau lucruri atât de înduioșătoare încât simțeam că nu pot să le primesc, că e prea mult. De multe ori mă gândeam dacă o fi real sau îmi spuneau lucrurile acelea doar din politețe. Mi-am dat seama că oamenii nu au niciun motiv să mă mintă și când se apucă să îmi scrie înseamnă că simt cu adevărat să facă acest lucru. Dacă e să fi învățat o lecție importantă în 2019 este să am mai multă încredere în mine, mai ales că am avut cele mai multe colecții de până acum și a fost un an productiv, dar mai ales mulțumitor din punct de vedere sufletește.

Există un tipar al purtătorilor de Ceramiceanu?

Chiar am observat că există un tipar și ceea ce îi aseamănă pe cei ce au ales să-mi poarte creațiile este încrederea în ei. Îi simt ca fiind mai vii și pot spune despre ei că nu se complac în monotonie. La fel ca și mărul mușcat din colecția Stay feminine, sunt oameni care au îndrăzneala să muște din bucuria și plăcerile vieții.

Ceramica. Un material ce ne întoarce la origini într-o lume extrem de tehnologizată. Crezi că va veni vreodată ziua în care nu se vor mai crea obiecte din pământ, lut, ceramică?

Cred că oamenii au dorința, cel puțin în vremurile actuale, de a se întoarce tot mai mult la origini. Cu toții căutăm natura din noi și vrem să ne întoarcem la a simți, la a cunoaște. Deoarece intrăm în contact zilnic cu pământul, acesta nu va dispărea niciodată dintre materialele folosite în procesul de creație. Pentru că pământul intră în contact cu mâinile noastre atunci când creăm orice fel de obiecte, ele devin vii și capătă valoare. Da, farfuriile făcute în serie sunt fără cusur, dar nu vor avea niciodată frumusețea pe care obiectele lucrate manual le vor avea. Mulți din cei care îmi scriu văd că își doresc să aibă în casă un obiect hand-made și îl apreciază cu atât mai mult. 

Nu prea avem educația lucrului făcut cu mâinile, nu știm să îl apreciem la adevărata valoare și îl privim ca pe un hobby din prea mult timp liber. Din păcate lucrurile stau exact invers, timpul este limitat și valoarea fiecărei creații în parte are un cost pe care mulți nu l-ar plăti. Cu cât mai mulți vor conștientiza că ceea ce au ei este doar al lor și nu mai există niciunde altundeva în lume acel obiect, cu atât mai multe din hobby-urile oamenilor creativi se pot transforma în activitățile lor principale.

Ce ar însemna pentru tine să trăiești doar din munca depusă pentru Ceramiceanu?

Mi-ar plăcea foarte mult să ajung să trăiesc din munca mea, dar îmi vine în minte în primul și în primul rând cuvântul disciplină. Ca să ajungi să trăiești din munca ta creativă pentru care simți o adevărată chemare, ai nevoie de o disciplină riguroasă. Momentan sunt foarte haotică, dar voi ajunge și acolo pe măsură ce voi evolua și mă voi cunoaște tot mai bine. 

Care sunt colaborările pe care le-ai avut până acum?

Îmi place foarte mult de fetele de la KĂTUN deoarece toate avem în comun același material de lucru, ceramica, însă lucrările Iuliei Costache de la Căsuța cu Cerdac îmi plac în mod deosebit. O altă colaborare frumoasă de care mi-a fost foarte drag a avut loc cu Ada de la Maistor și Roxana Puriș de la Pur. Le apreciez, le admir foarte mult munca și îmi sunt dragi ca oameni.

Ai pus ochii pe anumiți artiști cu care ai vrea să colaborezi în viitor?

Nu îndrăznesc să mă gândesc la asta momentan deoarece am nevoie să mai lucrez la încrederea în mine, dar știu că va veni momentul în care dorința de colaborare cu un artist să fie mutuală. Ar însemna o provocare uriașă pentru mine, mai ales că nu lucrez cu schițe, sunt destul de imprevizibilă și cealaltă persoană și-ar asuma un anume risc. Cred că mai degrabă ar trebui să se potrivească cu mine și să mă cunoască pentru a-și dori să colaborăm. Ținând cont că lucrez cu materiale palpabile și creez un obiect cu formă fizică, de multe ori mi s-a întâmplat să adaptez, să ajustez pe măsură ce piesele prindeau formă. Unele aveau o formă clară, puteai să identifici obiectul pe care îl reprezintă, alteori te întrebai ce anume reprezintă. Și îmi place să creez lucruri care să nu aibă tot timpul o etichetă descifrabilă: măr, chip, mustață; interpretarea să depindă de perspectiva purtătorului și să fie precum natura. Poate un trunchi de copac să nu fie descifrabil, mai ales când este scos din contextul în care te-ai aștepta să îl vezi.

Ce alte planuri mai ai în suflet și-n minte pentru noul an?

Îmi doresc să revin la originile mele din facultate și să fac lucrări prin combinații de materiale diferite, un exemplu fiind ceramica și un material textil. Bijuteriile pe care le-am lucrat până acum au avut un aer de prețiozitate și dacă despre ele pot spune că au fost mai atrăgătoare, în 2020 îmi doresc să pun accent pe forma finală care nu este una cochetă, comună. Poate ai observat și tu până acum, dar cam toate bijuteriile de porțelan au ceva în comun și tot mai multă lume a început să creeze bijuterii din porțelan. Vreau să am îndrăzneala să fac tot mai mult obiecte așa cum simt să le fac, nu cum cred că ar trebui să le fac.

Un gând răzleț care s-a pierdut pe drum și pe care ai vrea să îl lași pentru cei ce vor citi aceste cuvinte?

Toate planurile, ideile și dorințele pe care le am pentru mine și Ceramiceanu sunt însoțite de frici. Uneori nu spun ce intenții am deoarece mi-e teamă că nu voi duce la bun sfârșit ceea ce mi-am propus fie din lipsă de timp, fie din cauza neputințelor mele. Știu și că există atât de multe aspecte pe care încă le mai am de învățat, deoarece lucrul cu ceramica este o muncă ce se poate întinde pe o viață de om. Și felul în care mă raportez la mine nu este întotdeauna unul constructiv, fiind de cele mai multe ori foarte dură cu munca mea. Dar ceramica, înainte de toate, este pentru mine o stare. Însă tocmai starea acesta vreau să o dau mai departe celor din jurul meu prin fiecare obiect care iese din sufletul și mâinile mele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *