Type and press Enter.

Mi-ai rămas, copilă

Te văd. Ridic privirea din pământ, șterg praful de pe oglindă și te zăresc. Ochii verzi împrejmuiți de un cerc albăstrui, cu cratere, linii nedefinite. Marouri care răsar și formează o suprafață ce pare decupată din solul altei planete. Acolo, din acele cercuri mă uit spre tine. Din depărtarea acelei planete, te observ.

Pământul pe care-mi odihnesc picioarele e format din peste 70% apă. Așa cum sunt și trupurile minților însuflețite care o populează. Apa este albastră. Și totuși, eu privesc spre tine și te văd într-o mare de verde. Valurile care te înconjoară au țepi fini care sunt împroșcați pe alocuri cu toate culorile curcubeului. ROVGAIV-ul de care vei învăța la școală și pe care îl vei recunoaște apoi în fiecare curcubeu arcuit de pe cer, în compoziția oricărui apus, în fantele accidentale de lumină care trec prin bucăți de sticlă și se reflectă pe perete. Dar te-ai dus cu gândul departe, haide înapoi lângă mine în marea de verde care ne înconjoară. Ai putea crede că ești singură, dar sunt și eu aici. Lasă-mi un răgaz să mă așez liniștită lângă tine.

Firele de verde sunt moi și răcoroase, le simți atingerea pe fiecare bucată de piele pe care o întâlnesc. Stai întinsă pe spate și te învăluie adierea ce zburdă peste pomii din dreapta casei. În susul dealului vântul încâlcește cu delicatețe mătasea știuleților de porumb. Îi simt și eu căldura când îmi trece peste obraji. Mă uit la tine și îți văd colțurile buzelor arcuite în timp ce formele norilor ți se reflectă în ochi. Îți oglindesc arcuirea și mă uit și eu spre cer.

Fiecare nor e desprins dintr-o altă poveste. Un papagal cu cioc supradimensionat apare dintr-o poveste fantasmagorică, o inimă uriașă se târăște leneș spre pădurea de meri în căutarea omului neînsuflețit de tinichea, un dinozaur cu coadă alungită și țepi țâșnește în dreapta dintr-o poveste înfricoșătoare. Cu coada ochiului îți surprind degete firave care se ridică spre cer și cum arătătorul conturează timid forme imaginate de sufletul tău de copil. Dintr-o dată mișcările îți devin dibace, le unduiești cu măiestria unui dirijor și fără știrea mea, urechile mi se deschid.

Foșnetul formează un fundal pe care intră vioi vocile păsărilor care străpung înălțimea albastră. Stupul din josul casei acompaniază simfonia cu zumzet și copacii care își înclină frunzele intră în armonia muzicală. Închid ochii și ascult mai departe. Un oftat adânc mi se instalează în cutia toracică și acompaniez cu un sunet baritonal orchestra. Mă aud. Mă ascult.

O fac cu la fel de multă băgare de seamă ca atunci când îmi acopăr urechile cu palmele și îmi spun că aud marea. Sunetul respirației mele se uniformizează cu cel al vântului, iar când deschid ochii, clipesc. O fac de mai multe ori ca să aud pleoapele clipocind, iar gândul meu coboară în josul drumului unde firul de apă curge spre oraș. Același clipocit răsună când o broască sare în apă și-și încheie orăcăitul plictisit. Când mă întorc iar spre tine te văd răstingnită pe pământ, pe jumate afundată în iarbă. Părul blond îți strălucește în razele soarelui și îți citesc o bucurie nespusă în ochi. Te-ai bucurat mereu de natura în care ți-a fost îmbrăcată copilăria și ai decorat-o cu cele mai calde zâmbete. Ai admirat dansul albinelor, ți-ai scufundat picioarele în băltoace și te-ai minunat de blândețea animalelor care ți-au devenit pe rând familie și companioni de joacă.

Te privesc acum din depărtarea acestei planete numită maturitate și mi se face un dor crunt de meleagul copilăriei tale. A fost întocmai precum ți-a fost și sufletul. Când m-am ridicat în capul oaselor lângă tine, te-ai ridicat și tu și mi-ai zâmbit. Mi-ai strecurat flori colorate în buzunare știind că o să am nevoie de culori vii mai departe în viață. Deși forma planetei mele este croită după un alt calapod față de a ta, ROGVAIV-ul m-a urmat îndeaproape în toți acești ani. Poveștile, închipuirile și prietenii imaginari care s-au înfățișat în imaginația ta au rămas și cu mine. Le-am împrăștiat pe pământul pe care calc acum și de fiecare dată când văd un chip de copil în norii văzduhului, te văd pe tine zâmbindu-mi.

Suflet de copil bălai, te-ai învelit în carne de om mare. Mi-ai rămas în continuare în gânduri și-n carne. Trăiești. Ești aici. Te simt.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *