Type and press Enter.

Ce am câștigat după o zi în Brno

Care sunt 3 cele mai importante momente din viața ta? Până să primesc recent această întrebare nu am stat să îmi fac un top al clipelor cu însemnătate, însă oricât de mult timp aș avea nevoie să fac un top 5, 10 sau 50, o zi anume este și azi extrem de vie în mintea mea. Și acea zi a devenit foarte importantă deoarece mi-a demonstrat cum sunt. Și mai mult, m-a convins că pot.

Cehia am vizitat-o cu 2 ani în urmă și pe lângă cele 2 zile petrecute în Olomouc, am vrut să vizitez Brno singură. Toată ideea părea simplă la început, dar pe măsură ce îmi căutam biletul de tren și număram opririle ca să știu unde să mă dau jos, m-a cuprins panica. Nu aveam niciun roaming activat, așa că nu mă puteam baza pe Google la fața locului. Singurele lucruri pe care le aveam la îndemână erau notițele de acasă și o hartă fizică pe care am luat-o din gară. 

Deși nu era prima dată când pășeam într-o țară necunoscută, era prima dată când o făceam singură și cele mai grele gânduri mi se roteau în minte: nu o să mă descurc, o să pierd trenul, o să mi se fure camera sau geanta, nu o să fiu în stare să citesc o hartă, o să îmi demonstrez singură că nu pot avea încredere în și grijă de mine. Toate gândurile acestea mi-au dat o adevărată stare de nesiguranță, deși parte din mine abia aștepta să se aventureze în necunoscut.

Am ajuns cu bine în tren și după ce am parcurs jumătate din drum cu fruntea încrețită, am început să mă liniștesc. Am intrat în vorbă cu oamenii cu care împărtășeam compartimentul și cu fiecare întrebare pusă descopeream frânturi din viața lor. Ajunsă în Brno am luat-o la pas alergător spre centru pentru că de acolo începea free walking tour-ul. În cele 3 ore de plimbat cu noul grup am căpătat o imagine de ansamblu asupra orașului, am imortalizat colțuri de stradă, uși, bucăți de clădiri și chipuri de oameni.

Piața Unirii (Náměstí Svobody)

După ce turul s-a terminat, am pornit-o împreună cu câțiva din noii prieteni spre un restaurant și acolo am intrat în rolul meu preferat: acela de a pune întrebări. Am stat la masă cu oameni cu vieți complet diferite de a mea, din țări complet străine și totuși cu multe puncte în comun. Antoine de exemplu povestea despre cum s-a mutat din Lille la Rotterdam pentru a studia arhitectura și despre câte frici a avut la început. Și-atunci mi-a fost foarte clar că orice ne-am propune să facem în ani petrecuți pe pământ, suntem încercați de frici, de îndoieli și de gânduri negre. Singura diferență reală între cei care fac ceva și cei care privesc de pe margine stă în curajul de a încerca în ciuda acestui cumul negativ.

Moravská Gallery

După un prânz sățios și câteva povești interesante m-am pierdut singură în lumea artei, orașul fiind în plină Bienală de Artă Contemporană. Am vizitat 3 muzee și în timp ce mă plimbam printre lucrări, picturi, instalații și sculpturi, am reevaluat câteva din fricile proprii. Nu, nu mi-am dat seama că nu-și au rostul sau că din senin am descoperit formula de a scăpa de ele. Dar ce am înțeles în acel moment despre mine este că doar acceptând că ele există voi putea să fac ceea ce-mi șoptește sufletul. Că orice dorință sau vis stă de cealaltă parte a temerilor. Și că mereu am de ales între a le lăsa să mă paralizeze sau a le accepta și a acționa în pofida existenței lor.

Pe drumul de întoarcere ochii mi-au fost furați de spectacolul pe care soarele îl juca la apus și mintea mi s-a pierdut în marea de gânduri. Acea zi în Brno mi-a demonstrat cum sunt: curajoasă în ciuda fricilor. Și mai mult de atât, m-a convins că pot. Trebuie doar să am mai multă încredere în mine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *