Type and press Enter.

Nora Iuga, un suflet savuros

Trenul InterRegio 1696 cu direcția Timișoara – București Nord pleacă de pe peronul 3 la orele 22:20!„Nora dragă, ți-am spus că dacă mai dai multe autografe o să pierzi trenul?!”

Se spune că trenurile nu așteaptă pe nimeni, dar dacă ar fi ști ele ce oameni minunați transportă uneori, și-ar permite să-și amâne plecarea cu câteva minute.

în 2016 a avut loc un eveniment pe care-l așteptam de multă vreme. M-am întâlnit pentru prima oară cu o femeie pe care abia așteptam s-o simt în aceeași încăpere cu mine. A fost un prilej de care m-am bucurat din plin atât eu, cât și ceilalți participanți. Cărtureștiul de pe strada Mercy a devenit neîncăpător deoarece doamna Nora Iuga și-a lansat cele mai recente cărți și la Timișoara: Lebăda cu două intrări și ascultă cum plîng parantezele. Oameni de toate vârstele au fost părtași la aceleași discuții ca și mine, au ascultat aceleași cuvinte ca și mine, dar în sinea mea știu că așa cum am văzut-o și simțit-o eu pe Nora, n-a mai făcut-o nimeni.

Mă opresc din tastat și zâmbesc. A fost o seară plină de frumos. Pentru mine, Nora Iuga este o pastilă efervescentă cu un gust dulce-acrișor care nu se dizolvă deloc. Este o femeie-copil cu o bucurie și o prospețime care îi neagă vârsta. Și pe lângă asta, este o scriitoare autentică. Sexagenara și tânărul, a fost prima carte pe care am citit-o din „repertoriul” autoarei. N-a fost o lectură lină, împiedicându-mă inițial de fraze care se cereau a fi recitite pentru a fi înțelese. Dar, pe măsură ce lăsam în urmă pagină după pagină, gustul poveștii m-a prins atât de tare încât le-am îndrăgit pe loc. Pe Nora, cartea și ideile care m-au mișcat. Ca de exemplu:

„Uneori mi-e frică de cărțile pe care le scriu; în cărți ne turnăm, fără să ne tremure mâna, presimțirile. De multe ori, ce am inventat pe hârtie mi-a aprobat Dumnezeu, semnând cu ochii închiși, și s-a împlinit mai des și mai exact decât visele.”

Și totuși, am avut ocazia să o ascult. Istorisirile ei le-am simțit ca pe niște fructe zemoase din care am mușcat cu poftă iar sucul lor mi s-a prelins pe bărbie, mi-a ajuns pe piept – aproape de inimă – unde s-a oprit. La propriu și la figurat. Am râs cu drag, am îndrăznit să fac o poză cu dumneaei și am plecat spre casă într-o stare din care nici acum nu am reușit să ies. Și bine-am făcut, că tare bine e! Mi-a rămas însă o idee pe care a exprimat-o în legătură cu scrisul ei:

„Eu nu scriu cum se citește sau cum se vorbește. Eu scriu cum se gândește.”

Doamna Nora, oricare ar fi modul în care alegeți să scrieți în orice zi, scrieți, pentru că nouă ne faceți tare bine. Și sper că ați prins trenul, pentru că așa cum știți și dumneavoastră, trenul nu așteaptă pe nimeni!

*foto cover articol: Adi Bulboacă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *