Type and press Enter.

Moleculele de curaj ale Mirelei Bucovicean

Degetele mele dansează pe notele lui Debussy. Zâmbesc și mă gândesc cât de frumos se compune un om din fiecare bucată de lume pe care o lipește zilnic de el și cât de complexe devin fațetele lui atunci când nu se rezumă la a păși doar pe un singur drum. Aceste frânturi de idei în brăzdau mintea în timp ce descopeream tot mai multe despre Mirela Bucovicean, o femeie care adună zilnic bucățele de nou, inspirație, frumos și provocări. Fondatoare a platformei Molecule F, Molecul F Concept Store, Molecule PR și a Business Institute for Creative Industries (BICI), Mirela s-a aventurat până acum în lumi dintre cele mai diferite: domeniul naval, advertising, imobiliare. Ne-am intersectat pe Instagram, în scurt timp urma să particip la The Woman, ediția din 2017, eveniment în care Mirela avea să fie speaker, iar apoi i-am lansat întrebarea dacă ar exista vreo fereastră în care să-mi acorde un interviu. „Facem rost, dar să te pregătești cu altfel de întrebări.” Cu tot entuziasmul care mă cuprinsese, la primirea acestui răspuns am început să transpir de emoții. Mi-am făcut documentarea, am așternut o listă cu întrebările pe care urma să i le adresez Mirelei, întrebări care speram să coincidă cu noțiunea ei despre termenul „altfel” și într-o fereastră din cadrul conferinței, ne-am așezat toți 3 la o masă. Ea, eu și reportofonul.

Pe măsură ce înaintam cu întrebările, am descoperit femeia din visurile mele de fetiță. Acea femeie care aveam să devin și eu când o să cresc mare: frumoasă, neînfricată în fața provocărilor vieții, pasionată de citit, călătorii, artă și cu un interior plin de bunătate, seninătate și sensibilitate. Mi-am încărcat bateriile sufletului cu emoția pe care am descoperit-o în Mirela și pentru că îmi doresc să împărtășesc povești cu oameni care au atât de multe de dăruit, abia așteptam să-mi găsesc cuvintele cele mai potrivite pentru a așterne aceste rânduri. Deși aș putea să mai povestesc multe, nu voi fura nimănui plăcerea de a-i citi cuvintele și de a le trece prin filtrul propriu. Să vă rămână frumosul și curajul pe care l-am găsit eu în felul ei de a fi și să vă luați fiecare necesarul de inspirație din cuvintele de mai jos.

Mirela fără frică. Din ce sâmbure a crescut acest îngrășământ de #fărăfrică?

Să știi că vine din educația pe care am primit-o acasă. Mama mea m-a învățat să fac lucrurile cât de bine pot și să dau tot ce am mai bun. Nu am avut o educație pe principiul „yes, you can” deoarece nu asta li se spunea copiilor din generația mea, dar m-a împins mereu de la spate să demonstrez, iar lucrurile pe care le-a cerut de la mine au fost mereu la cele mai înalte standarde. Astfel nu mi-am prea permis să tratez lucrurile cu superficialitate și cu ușurință. Pur și simplu am dorit de fiecare dată să nu am o existență banală, să trec prin viață precum rața prin apă. Și mai vine din dorința de a lăsa ceva în urma mea.

foto: The Storyalist

Ce alte amintiri din copilăria ta, pe lângă lecțiile învățate de la bunicii din Timișoara, mai stau la baza ta ca om, ca femeie?

Generozitatea. Tot de la bunicii din partea tatălui am învățat generozitatea. Provin dintr-o familie norocoasă în care am avut parte de o educație solidă și asta s-a întâmplat nu pentru că mi-au spus, ci pentru că mi-au demonstrat prin puterea exemplului. Mi-au arătat că a fi bogat înseamnă a fi generos și aceasta este bogăția cea mai mare, înseamnă să poți să fii relevant pentru ceilalți, să-i ajuți, să fii un model. E un fel anume în care alegi să-ți trăiești viața. Faptul că ai putut să lași o amprentă pozitivă în viața cuiva, o văd ca pe o reușită chiar mai mare decât propria dezvoltare. Satisfacția este mult mai mare și practic de aici pleacă și înclinația mea către predare, către împărtășitul experiențelor. Pentru mine este mult mai importantă reușita, atunci când pot cu adevărat să influențez pozitiv viața cuiva.

Alte persoane care te-au influențat și au fost un exemplu pentru tine în afară de familie?

Dacă e vorba de idoli, mentori, nu am avut niciodată așa ceva în afară de cei din familie. În schimb, am tratat fiecare persoană în parte cu respectul și aprecierea cuvenită și pentru mine fiecare persoană în parte a fost un mentor. Nu știu dacă există o personalitate suficient de complexă încât să fie un mentor universal valabil. De aceea oamenii care par simpli după judecata superficială a societății, pe mine m-au învățat lecții de viață mult mai importante decât unii oameni de pe coperțile revistelor.

Joburile la care te-ai înhămat, indiferent de gradul lor de dificultate, au venit ca o provocare de la cei din jurul tău sau de la tine?

Îmi amintesc de o întâmplare pe vremea când lucram pentru Saatchi & Saatchi, cam prin anul 2000. Eram un Client Service Junior intrat într-o industrie despre care nu știam mare lucru și Client Service Director-ul pe care îl aveam a spus într-o ședință: „Avem vreun proiect imposibil (de fapt voia sa spună un proiect pe care nu-l dorea nimeni). Dați-l Mirelei, că se descurcă ea.” Așa luam eu cele mai grele proiecte deoarece percepția celorlalți asupra mea era că mă pot arunca în apă fără să știu să înot și, într-un fel sau altul, voi ajunge la mal. Le mulțumesc mereu celor care m-au provocat, pentru că a fost un mod de învățare și evoluție la care altfel nu cred ca aș fi marcat.

Ai avut momente în care ți-a fost teamă de un rezultat sau de o acțiune anume?

Da, de multe ori. Mie mi-a fost multă vreme frică de eșec și pentru mine aceasta era frica majoră. Nu mi-a fost frică de întuneric, de păianjeni, de înălțimi, de nimic. Mie mi-a fost întotdeauna frică de eșec și abia după vreo 30 și ceva de ani am înțeles că nu e nicio problemă să greșești. Că, de fapt, greșeala este o altă cărămidă în construcția personală, este o călătorie din care învățăm, o călătorie de care trebuie să ne bucurăm și din care luăm lecțiile care ne-au marcat. Fie învățăm să nu mai greșim, fie greșeala respectivă ne arată lucruri pe care nu le-am perceput până atunci. Acum merg mult mai ușor înainte și am devenit, în anumite privințe, un YES MAN! Nu-mi mai este teamă că aș putea eșua, măcar știu că am încercat. Iar simplul fapt că am încercat cred mă face un om care ar putea să aducă și mai multă valoare în societate, pentru simplul fapt că am avut curajul să încerc, indiferent de rezultatul final.

Ai povestit în mai multe rânduri de anul sabatic pe care l-ai avut și cum te-a ajutat el să te cunoști mai bine. Cum ar putea ajunge și alții la această cunoaștere în condițiile în care nu-și permit să-și ia liber un an de la viața lor de zi cu zi?

În primul rând aș vrea să atrag atenția asupra tiparelor perpetuate în mentalul colectiv, cum că „nu am timp”, „nu am bani”, „nu am soluții”. Sunt probleme false deoarece poate gândindu-te la acel an sabatic, ți-l imaginezi trăit în condițiile financiare pe care le ai acum. Un an sabatic înseamnă că te poți duce fie la o mănăstire – n-o luați în extremis, înseamnă că poți să-ți iei bilet până în Tailanda ori Bali și de acolo te descurci tu, ca nu e atât de scump, poți face liniștit job-uri de downshifting. Chiar dacă ești CFO în România, poți să servești băuturi pe plajă. Anul sabatic înseamnă scoaterea din zona de confort și redescoperirea ta punându-te în alte situații decât cele cu care te-ai obișnuit. Anul sabatic cu siguranță nu înseamnă să fii legumă acasă, tolănit pe canapea.

În al doilea rând, dacă chiar nu putem să plecăm din varii motive: copii, familie, credite la bancă sau alte situații de genul acesta, atunci acele 14 ore pe care le avem în conștiința prezentă le-aș împărți în ore dedicate părții profesionale, familiei și câteva ore pentru mine însămi. Asta înseamnă că mă trezesc la 5 dimineața și până la 7 când trebuie să duc copilul la școală sau trebuie să mă duc la birou, stau și meditez, ori fac ceva pentru mine. Nu mă gândesc la nimic altceva, ci mă gândesc doar la mine, încerc să fiu în contact cu eul meu, să văd cine sunt cu adevărat. Asta este o întrebare atât de grea și dacă cineva te întreabă începi să-i înșiri niște experiențe profesionale, dar enumerările acelea nu răspund întru totul la întrebare, ci reprezintă doar un parcurs profesional. Ideea este ca pentru a face loc unui segment nou în viața ta, trebuie să renunți la altul sau să-i dai o altă formă. 

Tu dacă ar fi să dai acum un răspuns la întrebarea „Cine ești?”, ce ai răspunde?

Aș zice că sunt o femeie care nu se oprește. Nu mi-a mai pus nimeni întrebarea aceasta, dar îmi place foarte mult. Este o întrebare foarte profundă.

Care sunt tabieturile zilnice care te fac să zâmbești?

Știi ce îmi place mie foarte mult? Muzica. Uneori din afară poate părea că am o viața glamourous, că sunt trimisă nu știu unde de către un brand, dar în orice tip de dezvoltare e vorba de foarte multă muncă, chiar dacă este vorba doar de munca cu tine. De multe ori când ajung seara acasă și sunt atât de obosită încât tot ce vreau este să dorm, ca să mă pot odihni și ca să am un somn bun, îmi pun muzică, în speță două playlisturi.

Primul este de meditare și se numește AUM (OM). Mai în glumă, mai în serios, sunt mormăieli, dar pe mine mă relaxează foarte tare deoarece accesează anumite unde ale subconștientului, mă pun într-o stare de relaxare profundă și reușesc să dorm foarte bine. Al doilea este compus din muzica lui Claude Debussy, iar piesele lui mă fac să adorm ca un copil. Ce mi se pare interesant este că am observat cum mă influențează a doua zi muzica pe care o ascult cu o seară înainte. Când ascult primul playlist odihna mea este mai profundă, iar dimineața mă trezesc mai echilibrată și într-o oarecare stare spirituală. Când, în schimb, ascult Debussy, mă trezesc mai copilăroasă, mai exuberantă.

Tabietul cu numărul doi pe care nu apuc să-l pun în practică atât de des, dar care îmi face foarte mare plăcere, este să merg la muzeu. Interacțiunea cu arta, cu frumosul, pentru mine este vitală. Mi-ar plăcea să fac mereu ceea ce propovăduiesc, dar încerc să-l fac pe cât de des pot și îl recomand tuturor.  

Un alt tabiet care îmi face foarte mare plăcere și la fel, nu am întotdeauna resursele necesare să-l pun în practică, este să citesc seara. De foarte multe ori am adormit cu cartea pe față sau m-am trezit dimineața cu urmă pe obraz de la cotorul cărții. Dacă reușesc să citesc în fiecare seară măcar 3-5 pagini, am o satisfacție personală că am făcut ceva pentru mine. De multe ori la sfârșitul unei zile simt că am făcut foarte multe pentru alții, dar nimic pentu mine. Și-atunci simt că nu mi-am valorificat viața, că o trăiesc doar pentru ceilalți. Și desigur, ar mai fi și altele, cum ar fi să-mi aprind lumânări pe noptieră, să fac o baie cu sare, să mă răsfăț cu un pahar de vin, să gătesc măcar o dată pe săptămână pentru partenerul meu sau pentru prietenii mei.

Pentru orice în viață trebuie să muncim, indiferent că e vorba de viața profesională, familie, prieteni, iubit sau dezvoltarea personală și cunoașterea de sine. Absolut toate necesită muncă și dedicare.

Care este una dintre ultimele expoziții la care ai fost și ce cărți citești acum?

Nu demult am fost la Muzeul Național de Artă unde am văzut o expoziție temporară cu pictură din perioada comunistă, foarte bună de altfel. Tot la muzeu, dar într-o altă aripă, am prins chiar ultima zi din expoziția de o săptămână dedicată lui Brâncuși în care am văzut schițe și fotografii făcute de el când au instalat Coloana Infinitului. Și o altă expoziție cu care mi-am delectat ochii a fost de renovare a operelor de artă și a ramelor. Câlția este unul dintre pictorii mei preferați români, chiar dacă este plasat într-o zonă ușor decorativă, el reprezintă o valoare a picturii contemporane. 

Legat de cărți, mereu citesc mai multe în același interval de timp deoarece mă plictisesc dacă citesc doar una și profilul antreprenorului este că acesta se plictisește ușor și vrea mereu să înceapă ceva nou. Eu mereu combin cărțile profesionale cu cele de beletristică. Acum citesc (la momentul luării interviului, n. red.) Femeia-valiză a Alinei Gherasim, Alina întâmplător fiindu-mi colegă pe vremea când lucram la Saatchi&Saatchi, iar din categoria de cărți profesionale citesc Antreprenoriatul Social. Mi-a plăcut ideea că valoarea unei afaceri nu ar trebui să fie dată doar de cifra de afaceri, ci și de aportul pe care compania îl aduce societății.

Știu că îți place să joci remi atunci când găsești timpul și prietenii potriviți. Crezi că sunt reguli din remi care se aplică și în viață?

N-aș face neapărat o paralelă între regulile jocului de remi și celelate, dar în business, în negociere și poate chiar în viață să nu uităm că suntem tributarii unor reguli, unor tipare impuse de societate și atunci e bine să ne gândim dinainte mișcările. Mai sus însă decât raționalizarea și analiza fiecărei mișcări este instinctul care de multe ori este superior gândirii conștiente. 

Nu toată lumea este menită să fie un model, dar este alegerea fiecăruia să nu fie așa. Și în tot acest context mai apare o întrebare: ce am face dacă toți am fi excepționali? Sau poate ca suntem, fiecare altfel, in felul nostru. 

Ce înseamnă eleganța pentru tine?

Pentru mine eleganța stă în atitudine, în gesturi, în generozitate, în bunătate, în dorința de a fi acolo prezent fără să deranjezi, în discreție. Mi se pare că este eronat percepută eleganța printr-un artificiu, cum ar fi o rochie de seară. Unei femei elegante îi percepi rafinamentul de la distanță și poți spune despre ea, atunci când o vei descrie ca fiind „o tipă elegantă”. 

foto: Oltin Dogaru pentru Beau Monde

Fără dorința de a suna extrem de comunistă următoarea întrebare, te-ai gândit la un cincinal al tău personal, cât și al brandului Molecule F?

Într-un mediu economic atât de vulnerabil ca cel în care trăim noi, și mă refer la nivel mondial nu doar la ce se întâmplă la noi în țară, într-un context social în care totul se mișcă extrem de repede, este ușor nerealist să faci un plan pe 5 ani pentru că nu știm la ce să ne așteptăm. Intenția mea este aceea de a duce Molecule mai departe pe nivel orizontal, să îl dezvolt așa cum l-am gândit inițial, ca o platformă. Îmi doresc de asemenea să fac mai multe pe zona de educație prin intermediul Molecule, de exemplu să educăm designerii pe domeniul financiar și legislativ, să facem educație de business cu ei, să îi învățăm să se descurce singuri atunci când poate nu au bugete suficiente. Partea de educație ar fi un plan pe termen scurt de dezvoltare pentru Molecule. 

Ultimele luni și evenimentele petrecute la noi în țară cred că ne-au făcut să ne ridicăm niște întrebări legate de naționalism, de cum ne privim țara. Ce gând s-a aflat la baza Molecule fiind conceput pe ideea de designeri exclusiv români?

Acum 7 ani, noțiunea de designer român era asociată cu o persoană care execută un model după ceva internațional publicat într-o revistă. Acum este o mândrie să porți design românesc. Eu sunt optimistă și chiar încrezătoare că putem să schimbăm în bine percepția societății noastre asupra valorilor românești, asupra a ceea ce suntem și asupra calităților noastre. Cred cu fiecare moleculă a mea că românul este o persoană excepțională care are foarte multe de oferit, are personalitate și talent. Avem atât de multe calități, suntem atât de complexi și de diferiți unii față de ceilalți, suntem adaptabili, iar acest lucru nu face decât să denote inteligență. Noi am venit după aproximativ 40 de ani de închisoare, timp în care nu aveam acces la lucruri spirituale, culturale sau educaționale, aveam toate limitările posibile și cu toate acestea oricare din noi poate merge oriunde în Europa, poate să stea la masă cu oameni din alte țări și să aibă aceeași valoare ca și ei, dacă nu chiar mai mare.

foto: Alberto Gosescu

Că ai adus vorba de alte țări, care este cultura care te-a fascinat cel mai mult?

Am călătorit destul de mult, dar m-am simțit foarte bine la New York și am simțit că efectiv mă aflu pe o altă planetă. Din punct de vedere business simt că sunt mai apropiată de americani deoarece la mine lucrurile sunt clare de la început, când e da spun da, când e nu spun nu. Pe partea artistică sunt foarte apropiată de modelul european, iar din punct de vedere spiritual este o discuție interesantă. Nu am reușit să aprofundez Asia, un loc perceput ca fiind tărâmul spiritualității din multe puncte de vedere: al introspecției, al regăsirii energiei interioare. Încă nu știu dacă aș fi pregătită să rezonez cu acest fel de a simți spiritualitatea. Nu cred că în mod întâmplător n-am ajuns în locurile spirituale din Asia. Cred că tot ceea ce ni se întâmplă are un scop și cred că fiecare lucru pe care îl avem de învățat, de înfruntat, vine doar în momentul în care suntem pregătiți pentru a-l înțelege.

La aproape 3 ani de la întâlnirea mea cu Mirela, cuvintele și esența ei de femeie și-au găsit în sfârșit locul în casa mea virtuală. Înainte de publicarea interviului am rugat-o pe Mirela să îmi spună dacă ceea ce am povestit atunci mai este publicabil în 2020. Răspunsul ei m-a bucurat, știind că proba timpului este cea mai grăitoare probă prin care un text poate trece: „… e frumos și surprinzător, încă actual.” Deși expozițiile și titlurile cărților care o încântă în acest moment sunt altele, am decis să le las și pe acelea pentru cine are nevoie de puțină inspirație din partea Mirelei.

Anul acesta voi participa din nou la conferința de leadership feminin The Woman, de această dată în calitate de partener media. Cu puțin noroc o voi revedea pe Mirela la Cluj, în același cadru plin de femei puternice și inspirație cât cuprinde. Abia aștept să vă povestesc mai pe îndelete despre conferință și să vă surprind cu poveștile minunate adunate de acolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *