Type and press Enter.

Fili Vulpescu, jucăria care luptă împotriva prejudecăților

„Eu mi-am dorit tare mult să exist și să ajung în lumea asta a voastră, a oamenilor.”

Elizabeth Gilbert spunea în cartea ei Lecții de magie că ideile nu ne aparțin, vin de undeva din altă lume și merg la câte un om în speranța concretizării. Dacă omul căruia „îi vine ideea” nu o va duce la bun sfârșit, va merge la următorul. Fili Vulpescu era o idee fără culoare, formă sau nume, dar toate acestea au început să prindă contur acum mai bine de doi ani. Ideea a găsit-o pe Lia Pfeiffer (Rădoi) în timp ce se bucura de câteva zile de ski și în aglomerația treburilor dinaintea Crăciunului, Fili a luat naștere și a devenit un proiect de suflet, o oază de liniște în acel vacarm.

Datorită vacarmului, Lia a fost luată de val și în loc să croiască o pereche de picioare pentru Fili, a croit două perechi. Astfel, această idee încăpățânată și-a cerut nu doar existența în lumea materială, dar și-a cerut și o continuare. Dacă varianta 1.1 nu este perfectă, atunci varianta 1.2 va fi un succes. Și într-adevăr, Fili a avut parte nu de una sau două variante, ci de patru. Un proces lung în care s-a șlefuit o poveste tare frumoasă.

Dragul meu Fili, tu știi cum ai apărut în această lume?

„Da, știu! De fapt, știu mai multe decât ar putea Lia sau Dan să-ți spună. Într-o zi la atelierul Liei a apărut Dan Ungureanu. El nu știa că eu îl cunosc deja dar în lumea ideilor Nara, o idee tare zvăpăiată, aștepta omul perfect care s-o aducă din lumea abstractă în lumea reală. De cum l-am văzut m-am gândit: ce-ar fi să-i fac cu ochiul? Poate așa mai aduc câteva din ideile mele prietene pe pământ. Și ca să vezi, chiar s-a întâmplat să le vină idei pe bandă rulantă! Au gândit o poveste tare frumoasă pentru mine, m-au adus mai aproape de sufletele copiilor mici și mari și datorită lor sunt acum și personaj de carte!”

Ești un mare norocos!

„Of, ce bine ar fi de-ar fi adevărat. Dar de fapt e tare greu să-ți faci prieteni aici pe pământ.” La fraza asta, sincer, nu mă așteptam. Îl întreb care e motivul și îmi spune că oamenii au preconcepții. Preconcepții? „Da. Eu când eram doar o simplă idee mi-am dorit să am o formă frumoasă, mi-am dorit să fiu portocaliu că-mi place mie culoarea asta și de-aia cred că am ieșit un vulpoi. Dar, în lumea voastră, voi credeți că toate vulpile sunt rele. Am auzit și de vulpea care l-a păcălit pe săracul urs, dar nu toate sunt șirete sau neprietenoase. Copiii cred că trebuie să se ferească de mine pentru că sunt rău, dar de fapt ei nu încearcă să se împrietenească cu mine. Lia și Dan mi-au spus că acestea se numesc preconcepții și că cele mai multe le au cei mari. Și cam despre asta este vorba și în cartea mea.”

Dar cum, tu nu ai deloc prieteni?

„Din păcate n-am prieteni și pentru că nu mai vreau să fiu singurel cu supărările, am gândit un plan. Mi-am făcut afișe și am pornit spre poiană să dau tuturor de veste că îmi caut noi prieteni. Știi, am o ceșcuță cu găinușe tare frumoasă și mi-ar plăcea să-mi beau ceaiul cu câte un prieten. Din păcate, în poiană, Costache Ursuleanu sau Moș Grigore Bursuc s-au supărat pe mine. Eu am încercat să-i ajut și ei m-au gonit. Am fost tare mâhnit, iar Lia și Dan mi-au spus că din păcate așa e și cu lumea voastră, a oamenilor. Puneți etichete și vă vin niște gânduri tare neprietenoase la adresa celorlalți…”

Din păcate, Fili dragul meu, ai mare dreptate…

„Chiar și așa, eu am sperat în continuare că îmi voi face prieteni noi și m-am întorc nerăbdător acasă. Am auzit eu că publicitatea te ajută și după ce am așteptat mai multe zile, poștașul a venit și la mine. Nu știu cum simțiți voi prietenia, dar eu am simțit o căldură care mi-a cuprins sufletul și e un sentiment pe care îl voi purta mereu în inimă. Cât de tare mă bucur că am găsit un prieten care mă înțelege și mă apreciază așa cum sunt eu.”

Dragă Lia, dragă Dan, cât de mult din ceea ce se întâmplă în carte are loc și în viața reală?

Lia: Ceea ce se întâmplă în carte spune destul de multe despre ce se întâmplă în jurul nostru. Oamenii pun etichete și au prejudecăți despre atât de multe lucruri: ești vulpe, ești șireată; ești om mare, nu mai ai nevoie de povești. Proiectul cu Fili a luat naștere și ca o mică parte din dorința de a schimba lumea. Cu pași mici, dar să faci o diferență. Iar vulpoiul nostru drag a apărut ca o dorință de a te face să-l vezi pe Fili așa cum este el, fără să îl judeci. Și poate cu exercițiu îi vei vedea altfel și pe ceilalți.

Cum a fost tot acest drum din punct de vedere creativ?

Lia: A fost foarte greu dar din fericire atunci când nu mai puteam eu, Dan mă încuraja și invers. Și am avut parte de ajutor din partea tuturor din jurul nostru, chiar dacă Fili a apărut în ediție limitată de doar 50 de bucăți. Mimi m-a ajutat mult la croit, soția lui Dan cu partea de cifre, bunicul la scărmănat lână (n.r. vă invit apoi să citiți povestea bunicului scrisă cu multă pricepere de Alexandra) dar și mulți alții.

Dan, cum a luat Fili naștere pe hârtie?

Dan: Strict din punct de vedere tehnic, îl desenam pe hârtie și apoi îl coloram digital. Dar mai interesant decât acest pas au fost cei dinainte. E mult mai greu să transpui o jucărie pe hârtie decât este s-o creezi de la zero. Au fost foarte, foarte multe schițe și încercări până să apară varianta finală a lui Fili, așa cum apare el în carte. În realitate nu are degete dar în carte era necesar să apară. Apoi varianta de pluș nu are gură, dar pe hârtie este obligatoriu să existe desenată gura deoarece îi dă mai multă expresivitate. Cărțile poștale, de exemplu, au fost printate alb negru, fiecare din ele a fost nuanțată cu un mix de cafea și tuș iar apoi le-am luat pe rând și le-am desenat cu pensula. Practic fiecare carte poștală este o ilustrație în sine.

Care au fost cărțile copilăriei voastre?

Dan: Îmi plăceau tare mult basmele rusești, dar nu neapărat să le citesc pe cele traduse, ci să mă uit la ilustrații. Și mai este și Habarnam cu aventurile lui.

Lia: Prima carte de care îmi aduc aminte a fost Doctorul Au-mă-doare, Habarnam, basmele asiatice, Șoricelul Vrăjitor, Bunica și ochelarii și Copilul de Ananas. Și mai am în minte Hansel și Gretel. Nu m-a impactat atât povestea cât cartea cu pop-up. Totul era atât de interactiv, puteai să te implici în poveste. Cam asta ne dorim și noi, să îi implicăm în poveste pe cei care se vor împrieteni cu Fili. Și să îi încurajăm să vadă un pic mai departe decât ce ni se dă să vedem.

Va avea Fili o continuare?

Nu, nu cred. Ne-am dorit să ne concentrăm pe subiectul preconcepțiilor și credem că treaba lui Fili, atât cât a ținut ea, este gata.

Am plecat de la întâlnirea cu cei 3 plus câteva cărți poștale în ghiozdan și cu dorința de a reflecta mai mult atunci când spun, fac, decid. Ideile preconcepute ne acaparează gândirea pe măsură ce înaintăm în vârstă și ajungem în pragul maturității să marginalizăm, să trecem cu vedere sau să acuzăm doar pentru că așa ne îndeamnă să facem acele idei standard din mintea noastră. Am simțit multă empatie pentru Fili deoarece mi-am adus aminte de preconcepțiile cu care am fost tratată în diverse episoade din viața mea.

Fili a apărut în lume cu o poveste tare duioasă și lecția pe care am învățat-o de la el este să pun la îndoială prejudecățile pe care le am, etichetele pe care le lipesc oamenilor sau situațiilor. Și să fiu și eu un imbold în a face din această lume un loc mai frumos: cu un gând bun, cu un zâmbet sau cu o nouă poveste scrisă.

Interviu realizat în februarie 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *