Type and press Enter.

Ana Maria Georgescu, o femeie cu suflet de copil

Zilele de ianuarie aduc frigul în oase, zăpada pe străzi și întuneric la ore destul de fragede. Într-o anumită zi de ianuarie, iarna a adus unui orășel din inima Ardealului, o fetiță. Deși trăim într-o epocă prea avansată ca să mai credem în zâne, ele au fost de față când copila a venit pe lume.

„Să-i dăm o voce de cristal care să încălzească inima tuturor celor care-o vor asculta cântând”, s-a ambiționat una din zânele bune.

„Și o frumusețe răpitoare”, s-a auzit de la cea de-a doua.

„Și un suflet mare cât toate continentele la un loc, să încapă în el toată iubirea ei”, a spus și cea de-a treia.

Un zâmbet dulce a apărut pe chipul fetiței, iar ochii ei s-au rotit curioși în văzduh. Zâna cea rea, apărută din neant, a rostit un descântec de care cele 3 zâne bune s-au îngrozit:

„Bucurie și tristețe,

Fericire și amar,

De toate va avea parte

Puse-n al vieții pocal!”

Pe măsură ce Ana creștea, frumusețea ei devenea tot mai răpitoare, vocea ei tot mai clară ca un izvor de munte și sufletul ei tot mai mare. Din păcate prevestirea zânei rele nu a încetat să o urmărească, având parte și de tristeți amare. Totuși, acestea nu i-au furat din frumusețea sufletului, iar astăzi a devenit o femeie așa cum orice fetiță visează să ajungă când va crește mare. Și nu o spun doar pentru că mi-e nespus de dragă, ci pentru că demonstrează zilnic prin cuvinte, gesturi și fapte că este o femeie puternică, cu un suflet nemărginit.

Vă las cuvintele Anei drept dovadă. Iar după ce o veți fi citit, ascultați-i sufletul pe care l-a așternut în fiecare refren!

Cine ești când nu ești fetița cu Ochii tăi, Ana Maria Georgescu – artista sau Eliza Doolittle – actrița?

Sunt amândouă câteodată…sau un cu totul alt personaj alteori. Am depășit de ceva timp faza „fetiței cu ochii tăi”, însă Eliza mă bântuie și după ce spectacolul se încheie. Există foarte multe asemănări între mine și acest personaj, mă trezesc de multe ori spunând replici din musical în viața reală. Însă, când se întâmplă să fiu eu, dezbrăcată de toate personajele pe care le-am jucat până acum, descopăr o femeie de 30 de ani, extrem de sensibilă și, în sfârșit, asumată în sensibilitatea ei. Mi-au trebuit foarte mulți ani să mă accept și să nu construiesc o aparență care nu avea legătură cu realitatea. Astfel, sunt o femeie curioasă, fragilă, dar mă țin tare pe picioare când lucrurile scapă de sub control. Sunt independentă dar am înțeles că nici independența dusă în absurd nu e sănătoasă, sunt grijulie și încet învăț că feminitatea unei femei stă mai ales în delicatețea cu care își oferă dragostea.

Ce anume nu te consideri?

Nu sunt un om rău și cred că acesta este cel mai important lucru. Nu sunt oportunistă, nu profit de pe urma oamenilor sau a unei situații. Sunt, în schimb, destul de scrupuloasă și principială.

Care sunt vocile tale de suflet?

Margareta Pâslaru, Edith Piaf, Maria Callas și multe altele.

Talentul este acompaniat de muncă și…

Nebunie.

De la cine îți iei inspirația pentru fiecare pas pe care-l faci?

Din tot ce mă înconjoară. Cred că asta e cheia fiecărui artist, să rămână atent și curios, constant.

Dar sprijinul moral?

De la mama și de la fratele meu, îmi oferă sprijin necondiționat însă sunt și destul de critici…iar eu nu am nevoie să mi se spună constant că ceea ce fac e bine, trebuie să mă ancoreze cineva și în realitate.

Fiecare carte pe care o citim ne transpune într-o altă lume. Care sunt lumile pe care tu le îndrăgești cel mai mult?

Marquez, Eric-Emmanuel Schmitt, Ileana Vulpescu, Dostoievski…

Ce lecții te-a învățat minunata Audrey?

Eleganța, candoarea și cum să fumezi elegant, căci era o mare fumătoare!

Emoțiile unui artist îi dau autenticitate atunci când se află pe scenă, dar tot ele pot să-l copleșească și să-l paralizeze. Cum le gestionezi pentru ca acestea să lucreze în favoarea ta?

Se vorbește foarte mult despre emoții constructive însă eu cred că e un clișeu. Cred că cele mai mari emoții le-am trăit cu My Fair Lady. Am avut momente înainte de-a intra pe scenă în care simțeam că îmi e imposibil să fac față și totuși…intri. Eu cred că ne lăsăm pradă emoțiilor așa cum te lași dus de un val frumos, iar publicul e malul. În toată nebunia aia în care abia dacă conștientizezi ce se întâmplă, te trezești la scena deschisă cu oameni în picioare care te aplaudă. Așa te dezmeticești din reveria emoțiilor și înțelegi că ai supraviețuit. Ți-ai supraviețuit.

foto: Richard Balint
Ce anume vrei să rămână în mintea și inima oamenilor după ce te văd jucând sau după ce îți ascultă melodiile?

Bucuria. Cred că cel mai frumos lucru pe care l-am auzit în urma unui spectacol a fost: „tu te bucuri când ești pe scenă și asta se simte”. Aș vrea să se uite la mine și să își spună în gând: „cu cât drag face asta!”, tocmai pentru că eu chiar o fac din drag de talentul cu care am fost înzestrată. Și nu vreau să fiu ipocrită, dar sunt conștientă de ceea ce pot să fac pe scena și de ce nu. Însă, cât am, acea bucățică a mea de talent, îmi aduce nespuse bucurii.

Visurile se îndeplinesc atunci când…

…o forță superioară hotărăște că e momentul. Unele nu se împlinesc și înțelegi mai târziu că a fost mai bine așa.

Ochii sunt oglinda sufletului, dar fără un suflet curat nu putem vedea micile ori marile bucurii ale vieții. Tu cum ai grijă de sufletul tău?

Sunt o infantilă. Toate procesele prin care am trecut ar fi putut să mă transforme într-o femeie singură, nefericită, dar aparent foarte puternică. Ei bine, nu știu cum am reușit, însă n-am prea crescut. Când râd, râd cu toată pofta din lume, iar când plâng…plâng cu suspine și din tot sufletul. N-am reușit să devin om mare și e foarte bine așa.

De când apărem pe scena vieții și până ne jucăm ultimul act, problemele tehnice apar constant. Cum ar trebui să le tratăm și cât de sinceri crezi că ar trebui să fim pentru publicul care ne urmărește?

Le tratezi așa cum îți vine să le tratezi. Mi-am condiționat trăirile foarte mult timp pentru a nu părea o exagerată. Așa am ajuns să mă închid în mine de fiecare dată când ceva a durut prea tare. Am înțeles că asta nu ajută la nimic. Da, cred că ar trebui să fim sinceri cu noi înșine, în primul rând, și mai apoi cu cel care ne privește. Pentru un alt om, puritatea sentimentului devine de cele mai multe ori șocantă atunci când ai puterea să îl exprimi. Adică, cred că e mai simplu și mai frumos să te uiți în ochii unui om și să îi spui „ceea ce faci tu mă afectează” decât să te detașezi și să te întorci cu spatele, în speranța că tăcerea va spune mai multe. Evident, există situații în care nu mai e nimic de făcut, însă de fiecare dată când se întâmplă asta, dacă ești suficient de atent, vezi un alt drum în fața pașilor tăi și întelegi că e momentul să pleci mai departe.

Femeia „adevărată” a primit de-a lungul timpului diverse atribute pentru a onora această titulatură. Pentru tine cum se comportă o femeie adevărată?

Cred că pleacă de la ideea că nimeni nu are cum să fure ceea ce a clădit puternic în ea. Din mine nimeni nu are cum să ia toate lucrurile frumoase pe care le-au văzut ochii mei, toate bucuriile, dezamăgirile și diminețile în care am luat-o de la capăt. O femeie adevărată cred că își poartă viața în privire și atitudine, iar prin asta impune respect. O femeie adevărată nu uită să fie grijulie cu bărbatul de lângă ea și înțelege că dacă gătește, spală și are grijă să îi fie bine omului drag, este cu adevărat femeie. Mai apoi vin toate sărăciile de aparențe cărora trebuie să te conformezi ca să te accepte societatea.

Care sunt locurile dragi la care te-ai întoarce mereu?

Mă întorc la Rădăuți, locul unde tata a ales să fie înmormântat, de câte ori pot. Aș pleca oricând la Paris, aș lua cina în Ariccia, un orășel de lângă Roma, aș bea un pahar de șampanie, dimineața, privind marea pe un mal în Croația… Lumea e plină de locuri frumoase, iar eu am amintiri de neînlocuit de peste tot pe unde m-au purtat pașii.

Cum arată o zi perfectă pentru tine și ce anume nu-i lipsește?

Nu există așa ceva. Sunt zile bune, zile rele sau zile în care nu s-a întâmplat nimic bun sau rău. Cred că abia uitându-te în trecut înțelegi că „atunci a fost o perioadă bună”. Dar noi, oamenii, pentru că suntem slabi și fragili, ne plângem tot timpul. Așa că uite: azi e o zi bună pentru că afară plouă, eu nu trebuie să merg la un serviciu de 8 ore pe care îl urăsc și răspund întrebărilor tale. Iar pentru asta trebuie să fac adânci căutări în mine și să redescopăr ce am uitat. Deci e o zi bună ziua în care trăiești.

Care este cea mai vie amintire pe care-o porți în suflet?

Când tata s-a dat jos dintr-un tren care îl aducea dintr-o aplicație de 6 luni și, îmbrăcat în uniforma de general, purta o păpușă în brațe Știa că o să-l aștept cu mama pe peron.

Ne hrănim cu poveștile altora de când ne știm, participăm ca actori secundari în cele ale oamenilor din jurul nostru, dar cea mai importantă dintre ele este cea în care jucăm rolul principal. Când povestea ta va fi spusă mai departe, cum ți-o imaginezi?

Aș vrea să se spună despre mine că am avut curaj să iubesc, să trăiesc, să accept viața cu imprevizibilul ei. Aș vrea să se spună că am încercat să fac excepționalul și că, în mod surprinzător, mi-a reușit. Aș vrea să se spună că am fost un om bun…și că am încercat neîncetat să las ceva frumos pe pământ.

Ce i-ai spune acum Anei, fetița căreia nu i-a fost frică să viseze departe?

Că mi-aș fi dorit să rămână cu mine chiar și acum, neînfricată, ambițioasă, hotărâtă. Treaba asta cu îmbătrânitul nu te face mai puternic, ci mai speriat. Pentru că înțelegi ce înseamnă să treci prin viața asta și la un moment dat sufletul tău obosește. Când eram mică, singura mea problemă erau limitele pe care mi le-au impus alții, iar acum sunt limitele pe care mi le impun eu. Așa că i-aș spune: „Supraviețuiește, nu schimba nimic.”

Un gând răzleț care nu și-a găsit locul printre răspunsurile de mai sus?

Îți mulțumesc, am călătorit în mine cu ocazia acestui interviu și aveam nevoie de asta.

Ana dragă, îți mulțumesc nespus! Să ne rămâi mereu în suflete și-n fredonări!

*Imaginile din acest interviu fac parte din arhiva personală a Anei.

Interviu realizat în octombrie 2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *