Type and press Enter.

Natura. Acasă.

Norii, verdele firului de iarbă, un lac, șuieratul vântului, ceața ascunsă după copaci, florile multicolore, fulgii de nea, stropii de ploaie pe geam, un curcubeu, prospețimea dimineților de toamnă, insectele, animalele, adierea vântului, albastrul cerului, covorul de frunze așternut sub picioare toamna, soarele cald de vară. La fiecare întâlnire uimirea mă îmbrățișa și nu mai conteneam cu interjecțiile.

Fascinația îmi acapara simțurile și nu puteam să cuprind cu sufletul de copil tot ceea ce natura avea de oferit. Mă tolăneam în iarbă și analizam cu orele formele norilor de pe cer, adunam flori de câmp și-mi făceam coronițe, urmăream insectele care îmi apăreau în câmpul vizual, ascultam vântul, greierii, lătratul câinilor, cotcodăcitul cocoșilor, vânzoleala păsărilor cerului și mă cufundam cu toate simțurile în natura din jurul meu.

The day I decided that my life was magical, there was suddenly magic all around me. Marabeth Quin

Ziua în care am decis că viața mea este magică, brusc magia era peste tot în jurul meu. Cam așa aș traduce citatul de mai sus într-o notă mai melodioasă. Când eram o copilă întreaga natură îmi era muzică, artă, poezie, teatru și cinematografie, iar toate îmi induceau o stare de feerie fără margini. Pe măsură ce anii s-au scurs, simțurile mele au intrat într-o stare de letargie. Ochii mei nu mai aveau timp de analizat norii cu orele, urechile mele ascultau tot mai puțin ciripitul păsărilor, tălpile mele atingeau tot mai rar iarba proaspătă a dimineții, degetele mele pipăiau tot mai des tastele în locul florilor de câmp, iar sufletul meu își pierdea din prospețime și copilărie.

Pricepeam prea puțin de ce zilele mă nemulțumeau, oboseala mă apăsa și orice realizare mă extenua mai mult decât să mă bucure. Totul devenea gri, cele mai mici supărări căpătau proporții uriașe, inspirația mi se scurgea printre degete și arcuirea buzelor se aplatiza. Credeam că am nevoie de odihnă, de zile libere, de un somn zdravăn, de mai mult sport și de mese mai regulate. Însă la finalul zilelor libere, mă reîntorceam la viața cea de toate zilele cu baterii pe sfert încărcate și cu un entuziasm palid.

Dar mereu ceva din mine, acel fir plăpând de copil care licărea, mă îndemna să ridic iar ochii spre cer și să zâmbesc cu sufletul la culorile care mi se dezvăluiau într-un orizont la apus, într-un lac, într-un curcubeu sau în orice colț de lume neatins de om. Mă minunam, îmi creștea sufletul câte puțin și apoi mă afundam din nou în grijile cotidiene, în fuga nesfârșită, printre lucrurile mărunte care trebuiau bifate de pe listă.

În momentele în care acel ceva din mine îmi reamintea încotro să-mi îndrept privirea, zâmbeam, contemplam, ascultam, simțeam. Din prea-plinul acestor momente mi-am alcătuit o colecție dolofană de mici bucurii imortalizate digital, dar mai ales în suflet. Pe câteva din ele le voi adăuga în acest articol cu speranța că îți vor da imboldul de care ai nevoie ca să ridici și tu privirea mai des spre cer. Ca niciodată până acum, anul acesta mi-am pus cinci dorințe pe lista de rezoluții, iar una din ele este reconectarea cu natura. Aprofundând mai mult această dorință, am realizat multitudinea lecțiilor pe care le pot învăța dacă voi avea ochi să văd, curiozitate să descopăr, mâini să făuresc, înțelepciune să învăț, curaj să mă joc și suflet să mă bucur.

În loc de urarea pentru acest început de an, îți voi lăsa un gând: Viața nu este despre a aștepta și a spera, ci este despre a face, a fi și a deveni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *